REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA. 29 de elevi au obținut media 10

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA. 29 de elevi au obținut media 10
Publicat: 30/06/2013, 16:23
Actualizat: 11/02/2019, 14:11

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013SUCEAVA. Elevii absolvenți de clasa a opta din acest județ care au participat la examen vor afla rezultatele la unitățile de învățământ unde au fost susținute probele, dar și de pe EDU.RO. Rezultatele finale ale examenului de anul acesta vor fi publicate pe data de 3 iulie.

29 de elevi suceveni au obținut media 10 la Evaluarea Națională, în timp ce 1.050, din cei 6.753 elevi prezenți la examene, nu au obținut medii peste 5, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unei centralizări efectuate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, la Evaluarea Națională au fost înscriși un număr de 6.861 de elevi, din care s-au prezentat la examene 6.753.

Niciun candidat nu a fost eliminat din examen.

Un număr de 29 de elevi au obținut medii de 10, iar alți 1.230 candidați au medii cuprinse între 9 și 9,99. Medii între 8 și 8,99 au obținut 1.180 candidați, alți 1.081 au medii între 7 și 7.99, 1.096 elevi au medii între 6 și 6,99, iar medii între 5 și 5,99 au obținut 1.087 elevi. Cele mai multe note de 10 au fost obținute la proba de Matematică, unde 389 de candidați au fost notați maxim, iar la Limba și literatura română un număr de 41 de elevi suceveni au obținut note de 10.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava ar trebui să publice pe site e REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Monica Tatoiu a ajuns la o pensie de procuror. Recalcularea i-a adus mai mulți bani...
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?